Un gând pe zi
„Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El?” ( scrisoare de adio) „Salvati sufletele noastre”, S.O.S….., asa a indraznit sa scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcarii sexuale)… Da, acesta e strigatul meu nerostit, poate strigatul generatiei mele, innabusit in inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vietii de zi cu zi, de chistoace si sticle goale, de prezervative si seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele si corpul celui imbratisat nu din dragoste (ce e aia, poate ca nu stiti nici voi!), ci din disperarea aceea scarboasa a batranilor neputinciosi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevarul nostru, partea cea nobila si frumoasa din noi, si nu putem sa-l scriem decat pe peretii veceului! De cate ori deschidem gura sau intindem mana catre voi ne tratati ca pe niste cersetori: ne dati repede bani sau dulciuri sau toale ca nu cumva sa ne iasa de pe buze strigatul acesta periculos care v-ar pune in cea mai jenanta postura din viata voastra, aceea de a nu sti pentru ce traiti sau care e sensul vietii la care ne-ati chemat, nascandu-ne; ori ca nu cumva mana intinsa sa cerseasca Adevarul pe care nu-l cunoasteti, asta fiind maximum de onestitate de care sunteti in stare, pentru ca in rest ne mintiti fara probleme… De fapt, ne umpleti si noua farfuriile, cu ceea ce curge din televizoare… Ne dati bani si o rupeti la fuga sa faceti altii, lasandu-ne singuri cu cel mai viclean dintre monstrii acestei lumi: Banul. Parca el ar fi nu numai stapanul vostru ci si copilul vostru: de multe ori ma intreb daca voi faceti bani pentru mine sau eu m-am nascut ca sa dati un sens nobil sclaviei voastre… Desi nu suntem bogati, nici bancheri, nici afaceristi, in casa noastra se vorbeste mereu numai despre bani… Si cand mi-i dati o faceti cu satisfactia celui care si-a implinit deplin datoria sa, sfanta, de parinte… Poate ca deja nu mai stiti sa faceti altceva. Cand erati tineri v-ati vandut sufletele Banului, ati acceptat viata pe care o da Banul, in locul celei pe care o da Dumnezeu; si viata pe care o da Banul e o moarte travestita, asa cum iubirea pe care o da banul e prostitutie… Cand voi v-ati vandut sufletele ne-ati vandut si pe noi, chiar daca nu eram nascuti. Caci vanzandu-va ati facut din lume o piata de suflete… Stiu, dupa ce veti citi aceste randuri va v-a parea rau ca nu m-ati avortat… …desi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, cautand acolo ceea ce nu mai gasesc in lumea voastra: o bucatica de viata proaspata, cinstita, care sa poata fi traita ca un om, nu ca o masina. Dar si acolo nu-s decat alti disperati ca mine, care ajungem sa muscam unii din altii, pentru ca si net-ul e pustiu ca si vietile voastre, dar cel putin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele parintilor tai… Adeseori stau minute in sir privind lumina monitorului, simtind radiatiile ecranului ca o mangaiere rea, otravitoare… dar vadit rea si otravitoare, nu ca mangaierea involuntara pe care mi-o dati punandu-mi bancnotele in palma…. Oare de ce am ajuns noi, adolescentii de azi, sa spunem ceea ce simtim si gandim doar in scrisorile de ramas bun ale sinucigasilor? Nu mai e loc pentru Adevar in aceasta lume? Adevarul nu e bun decat pentru a muri?… Ma doare pana la os tot ceea ce va scriu, fiecare cuvant si fiecare virgula… Pentru ca si aceasta e o scrisoare de ramas bun… Am ajuns niste prefacuti care abia asteapta pauzele ca s-o zbugheasca printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticla de bautura si un pachet de tigari, unde dansam si radem si ne sarutam cu patima unui protest, scandalizandu-i pe locatari… Si ei, saracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teama ca o sa-i caftim cand vor iesi sa duca gunoiul…. Le e frica de pumnii nostri, pentru ca nu ne-au luat niciodata povara neagra din suflete… De fapt, sunt si unii care ne injura si ne alunga, cu acordul tacit al batraneilor fricosi de la ferestre, care parca toata viata n-au invatat nimic altceva decat sa-i alunge pe altii din sufletul lor…ca sa nu puna in pericol amarata lor de viata… pe care n-as primi-o nici de pomana! Voi ne dati bani stiind ca noi ii cheltuim pe bautura, droguri si sex protejat ( care va protejeaza de fapt pe voi de „complicatii”, de efectele nedorite ale vietii moderne, civilizate!). Parca ati investi intr-un serviciu de deratizare care va scuteste de noi si de problemele noastre sufletesti ca de sobolani si gandaci de bucatarie… Imi dau tot mai mult seama ca voi aveti nevoie de industriile divertismentului mai mult decat noi: caci ce v-ati face voi, parintii, daca intr-o zi cand s-ar lua curentul, ar trebui sa tineti loc de calculator, televizor, bar si prieten la un loc? N-ati fi cu totul depasiti? Ati mai zambi asa frumos, relaxati, ca atunci cand ne dati bani ca sa iesim in oras?… Iata! Nici macar nu indraznim sa indreptam catre parintii nostri strigatul nostru de ajutor… Iata, ca nu credem in voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat aceasta credinta ? Ati vandut-o demult pe confort, pe gresia si faianta din baie, pe masina noua din garaj si pe toate celelalte fleacuri pe care mi le bagati in ochi ori de cate ori simtiti in mine revolta… Si ce ma doare cel mai tare: nu vreti de la mine decat un singur lucru: sa ajung la fel ca voi! Pentru asta ma platiti si-mi ingaduiti toate! Voi nu va puteti salva nici pe voi insiva… Nici societatea, nici scoala, forme de senilitate consfintite prin vot o data la 4 ani… Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toata farsa asta tembela si murdara…Dar El…unde este? Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata? Nu vedeti ca innebunim fara El? Nu vedeti ca banii pe care ni-i dati sunt bani de inmormantare a sufletelor noastre? Nici profa de religie nu-L cunoaste pe Dumnezeu… Stie doar sa mute piesele unui muzeu religios din magazie in sufletele noastre… Ne mai atarna, in „colierul” disperarii noastre, un bolovan pe care scrie religie… O colega satanista m-a invitat sa ma alatur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viata noastra obisnuita semana cumplit de mult cu ritualul si cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea si uciderea a tot ce este curat si nobil in noi ca sa ne accepte… Cine?! De aceea si ea si „tovarasii” ei se simt in aceasta lume ca pestele in apa si ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este placut….Practic ea imi cere sa ma bucur de rau, de absurdul in care ne cufundam tot mai mult… de anormalitatea relatiei noastre… Dar prefer sa mor decat sa accept asta…… (o intamplare reala)”
: Scrisoarea unei adolescente(I) · O întâmplare reală, autor nespecificat