Povestea clopoteilor de vant

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi: – Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau? – De la clopoteii de vant, raspunse maestrul. – Cum asa? – De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire… Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara… Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara! Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maesrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta: – De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine? – Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii? – La poarta casei mele, maestre! – Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau… (folclor chinezesc)